Într-un articol recent am ales să vorbesc despre faptul că şi bărbaţii (doar unii dintre ei!) încearcă, mai vechi, mai nou, să concureze cu femeile la capitolul frumuseţe, până la muchie de cuţit, uneori. Ei bine, în duminica asta cu iz răcoros de vară pe ducă am să vă vorbesc despre influenţa culorii părului la doamne, în special, şi despre lucrurile care (nu) au legătură neapărat cu asta.
Ştiu încă de dinainte de-a pricepe felurite bancuri cu blonde şi mitul ăla cum că mândrele posesoare ale acestei minunate culori sunt aşa, şi pe dincolo. Şi-am auzit de multe ori aluzii şi apropouri deloc discrete care puneau sub semnul îndoielii cu impretinenţă şi fără pic de jenă inteligenţa unor persoane cu păr asemeni soarelui a căror materie cenuşie era, în ciuda aparenţelor, perfect în regulă, întreagă şi, mai ales, folosită.
Pe mine mama-natură m-a blagoslovit cu o nuanţă superbă de şaten închis. Şi îmi place la nebunie culoarea asta, pe care nu o regret, ca altele, deloc şi căreia îi sunt fidelă până în pânzele albe, în ciuda deciziei mele destul de recente de a o “pigmenta” cu câte-o şuviţă, două de blond strălucitor. Dar, înainte de-a trece la fapte, am auzit şi mi-a fost dat să aflu, întâmplător, o grămadă de zvonuri legate de subiectul ăsta care, mărturisesc sincer, nu au avut nicio legătură cu hotărârea mea ulterioară.
Spre exemplu, prin clasa a X-a, la o oră de desen la care citeam pe sub bancă, destul de neinteresată de ce se întâmpla prin clasă la prima oră a dimineţii, am ridicat capul foarte indignată când profesorul, mânat de un chef nebun de conversaţie matinală, ne-a întrebat, rânjind, dacă ştim de ce blondele sunt, în general, avantajate în toată activitatea lor. Mă aşteptam şi speram să fie o glumă, doar aşa, ca să nu fim nevoite, noi, toate ne-blondele naturale, multe şi deloc mărunte, să-l contrazicem, ţinând cont că în clasă eram, la ora respectivă, în număr destul de mare, cu aceeaşi flacără de curiozitate în priviri arzând la unison. Iar el, părând că nu bagă de seamă reacţia noastră, a început să-i dea înainte că să vedeţi, că ele, blondele adică, au o faţă drăgălaşă, mai de copil aşa, ceea ce, e dovedit (zicea el, fără să amintească, măcar vag, aşa, dacă nu ştie date exacte, de unde, cum, când ori care e deşteptul care a ajuns la concluzia asta…), duce la o creştere bruscă a interesului domnilor faţă de ele şi, implicit, faţă de toate activităţile pe care le prestează.
Rănită profund în orgoliul meu de fată cu suflet de şatenă, îmi amintesc că am încercat să îl contrazic, cu decenţă, explicându-i că între cele două elemente nu există neapărat o legătură vizibilă. Dar nu, el o ţinea sus şi tare pe a lui, iar eu, obosită şi lipsită de chef, mi-am zis în gând că-i cretin şi-am lăsat-o baltă. Că doar na, mi-am zis atunci, dacă lui îi plac blondele, normal că n-o să-mi dea mie, nouă, dreptate…
Apoi, pe la televizor, mi-a fost dat să aud tot soiul de doamne care, după ce şi-au însuşit o culoare din sfera asta a luminii, au avut şi au grijă să guviţeze despre cât de tare au remarcat ceilalţi, brusc, că sunt pline de sex-appeal-ul şi de mii de alte, felurite talente şi calităţi. În special în marea Americă. Iar eu, nu ştiu de ce, pur şi simplu nu le cred. Pentru că mi se pare o foarte mare prostie să te promovezi numai prin asta şi, mai mult decât atât, mi se pare fără (prea mult!) sens să ţii cont în special de asta când evaluezi o persoană.
Cunosc şatene foarte deştepte care şi-au schimbat parţial ori în totalitate nuanţa părului şi care au, de la natură, destule trăsături frumoase şi cărora le merge mintea brici, atuuri cu care ar putea să pună la zid, prin ştiinţa lor, destule vedete decolorate care nu au decât sex-appeal, şi ăla câştigat printr-o blondire ieftină… Şi cunosc şi blonde naturale, frumoase, superbe, muncitoare şi deştepte care şi-au câştigat locul în câte-o ierarhie de vază prin muncă asiduă, nopţi nedormite şi eforturi constante şi consistente.
Aşa că eu mă simt îndreptătiţă să cred cu tărie că nuanţa părului chiar nu contează. Că, parafrazând o formaţie românească celebră, mai presus de toate, important e cât şi cum gândeşti. Fie că eşti blondă, brunetă, roşcată, ori altfel.
Iar americanii, cu generalizarea, cu tiparele şi cu blondele lor, sunt toţi nişte cretini. Mari cretini.
